Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ultimele pregătiri pentru euroalegeri

Pregătirile pentru alegerile europarlamentare de pe 7 iunie 2009 au intrat în linie dreaptă.

Potrivit unui comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvânt al prefectului, Petrica Paţilea, în judeţul Galaţi sunt aşteptaţi la vot 519.860 de cetăţeni. Pentru ei au fost amenajate, în total, 435 de secţii de votare – 176 în municipiul Galaţi, 33 în municipiul Tecuci şi 226 în comune.

S-au tipărit 578.400 de buletine de vot  şi au fost confecţionate 2.175 de ştampile cu menţiunea „votat” şi 435 de ştampile de control.

Pe buletinele de vot, ordinea candidaţilor va fi următoarea: PNL, UDMR, PD-L, PSD, PNŢCD, Forţa Civică şi PRM, Elena Băsescu şi Pavel Abraham. Biroul Electoral Judeţean Galaţi a pregătit sacii cu buletinele de vot şi celelalte materiale necesare pentru fiecare secţie  şi a stabilit traseele pentru distribuirea acestora.

Potrivit comunicatului Prefecturii, au fost desemnaţi prin tragere la sorţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare. PNL a depus o contestaţie la Biroul Electoral Judeţean Galaţi, reclamând că unele dintre persoanele desemnate sunt foşti candidaţi la alegerile locale din 2008, deci persoane înregimentate politic. Contestaţia a fost însă respinsă prin votul Biroului Electoral.

Deocamdată şase dintre preşedinţi şi-au prezentat demisiile şi ei urmează să fie înlocuiţi. În ultimele două zile, preşedinţii şi locţiitorii au fost instruiţi cu privire la responsabilităţile ce le revin la birourile electorale ale secţiilor de votare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.