Şoc în Consiliul Local: Cabina de la poarta Parcului Industrial a costat cât două case
Cea mai fierbinte dispută a şedinţei de ieri a Consiliului Local a vizat, însă, Parcul Industrial. Primarul, dar şi câţiva dintre aleşi locali au fost uluiţi când au descoperit cât a costat cabina de la poarta acestui obiectiv, încă nefuncţional - 914.841 de lei. "Cum naiba, nouă miliarde de lei (vechi) o cabină de poartă? Păi făceam două case! E bătaie de batjocură!", a comentat primarul. Victor Malinovici, consilier UNPR, a mărturisit că a mers personal să vadă cum arată minunăţia de cabină: patru pereţi acoperiţi, o duşumea, o uşă şi două geamuri! "Acolo se va face o anchetă de către cine trebuie, vă garantez! Nu suntem noi organ de anchetă. Tot aveam nişte bănuieli vizavi de cum s-a desfăşurat acea investiţie acolo, au mai fost nişte semne de întrebare, dar cred că asta a pus capac", a spus primarul, la finalul şedinţei.
Vom reveni cu amănunte asupra proiectelor votate, într-o atmosferă plină de suspiciuni, critici şi încordare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.