217 deţinuţi din Galaţi vor să voteze duminică
Duminică, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, se vor desfăşura activităţi de votare şi la Penitenciarul Galaţi. Conform situaţiei efectivului de persoane private de libertate aflate în custodia penitenciarului, din totalul de 723, au drept de vot 272 persoane.
Dintre aceştia doar 217 şi-au exprimat intenţia de a-şi exercita dreptul de vot. Persoanele deţinute vor putea vota, începând cu ora 7:30, prin intermediul urnei speciale.
Penitenciarul Galaţi este arondat Secţiei de votare nr. 38, aferentă Grupului Şcolar „Elena Doamna" din Galaţi. Cabinele de vot au fost amplasate în incinta Şcolii Generale nr. 44, ce funcţionează în interiorul penitenciarului, luându-se toate măsurile pentru asigurarea caracterului secret şi liber exprimat al votului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.