Intoxicare mass-media… cu gaze?
Potrivit unui comunicat de presă al Biroului Parlamentar al deputatului Mihail Boldea, duminică, în cartierul I.C.Frimu s-ar fi înregistrat un incident electoral. Potrivit comunicatului, „reprezentanţi ai PSD fără însemne electorale au fost surprinşi în cartierul I.C.Frimu din Galaţi, pe strada Podul Înalt, la blocul U14A, făcând liste de semnături şi distribuind bani pentru a-i determina pe cetăţeni să voteze cu Partidul Social Democrat. Deputatul a sunat la apelul de urgenţă 112, iar „un echipaj de poliţie şi o echipã S.P.I.R. i-au ridicat pe cei doi suspecţi”.
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, Cristina Tatulici, a declarat că „într-adevăr, două persoane au fost reţinute, dar în urma verificărilor s-a constatat că cei doi strângeau semnături, de la vecinii de bloc, pentru a-şi monta o ţeavă de gaze naturale”.
Infirmarea sesizării deputatului a fost dublată şi de un comunicat de presă al senatorului PSD Gheorghe Saghian:
„Verificând aceste afirmaţii sunt în măsură să aduc la cunoştinţa cetăţenilor, inclusiv a celor din Colegiul 9, dezinformaţi de acţiunea mincinoasă a deputatului PD-L Boldea, că persoanele identificate de poliţie sunt angajaţi ai societăţii de distribuţie a gazelor, care lucrau la remedierea unei defecţiuni sesizată de locatarii din blocul U14A”.
“Ca atare, solicit deputatului Boldea Mihail care s-a afirmat şi de această dată prin propagarea de informaţii neadevărate şi intoxicarea mass-media, să îşi ceară public scuze faţă de cetăţenii minţiţi prin intermediul comunicatului transmis”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.