Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Marius Stan va fi "uns", mâine, preşedinte al Municipalei UNPR/ Gabriel Oprea va sosi la Galaţi

Primarul Marius Stan va conduce, începând de mâine, Organizaţia Municipală a UNPR. Conform informaţiilor noastre, vicepremierul Gabriel Oprea va fi prezent, joi, la Galaţi, pentru a le comunica oficial membrilor săi de partid că edilul-şef al municipiului este noul preşedinte interimar al filialei gălăţene a partidului.

În acest moment, Municipala UNPR este condusă de consilierul local Vergiliu Vals, directorul Menarom, iar în fruntea Organizaţiei Judeţene se află deputatul Eugen Chebac. Cum vor coabita Marius Stan şi Eugen Chebac rămâne de văzut, întrucât, pe scena politică, circulă o serie de zvonuri conform cărora cei doi nu se prea au la suflet. De altfel, chiar în cadrul unei conferinţe de presă, Marius Stan l-a atacat pe Chebac, pe care l-a numit „tovarăş”, nemulţumit că acesta nu a susţinut proiectul tunelului pe sub Dunăre.


 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.