Pregătiri pentru Zilele oraşului Târgu Bujor/ Primarul, cu mâna întinsă la CJ pentru o scenă
Întrucât Târgu Bujor se pregăteşte de sărbătoare (la finele lunii mai vor avea loc Zilele oraşului, a treia ediţie), primarul Laurenţiu Gîdei a solicitat Consiliului Judeţului scena pe care autorităţile o au în dotare. Numai că, deşi pe ordinea de zi a şedinţei de joi se afla un proiect de hotărâre care prevedea încheierea unui parteneriat între CJ şi Consiliul Local din Târgu Bujor în acest scop, acesta a fost retras de pe ordinea de zi. Motivul: actului îi lipsea un aviz din partea Comisiei pentru asistenţă şi protecţie socială, învăţământ, sănătate, cultură, activităţi ştiinţifice, sportive şi de agrement.
"Eu am fost tot timpul în Galaţi, aşteptând să fiu chemat la comisii, dar nu am fost chemat pentru explicaţii. Am rugămintea poate reuşiţi ca, până pe data de 10 mai, să organizaţi o şedinţă extraordinară. Având în vedere că CJ deţine o scenă dotată, am considerat necesar să o solicităm şi noi pentru manifestarea noastră, la care participă peste 3.000 de persoane, nu numai din Târgu Bujor, ci şi din localităţile din jur. În anii precedenţi am improvizat o scenă din scânduri şi a fost singurul element negativ din cadrul acestor manifestări", le-a spus primarul aleşilor judeţeni.
Rămâne de văzut dacă aceştia vor da curs solicitării.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.