Galaţiul, plin de terenuri mizerabile! Primăria, pusă să identifice gropile de gunoi ilegale
Chiar dacă Galaţiul este plin de terenuri proprietate privată pline de deşeuri, identificarea proprietarilor dă încă de furcă municipalităţii. Primăria municipiului a fost însărcinată, în 2014, de către Garda de Mediu, să identifice terenurile, pe care s-au înregistrat depozitări de deşeuri, dar care nu sunt în proprietatea municipiului şi găsirea proprietarilor acestora, în schimb aceasta nu a realizat măsura impusă de instituţia de Mediu.
În legătură cu stadiul găsirii proprietăţilor private şi a proprietarilor, Primăria Galaţi ne-a transmis că, în momentul de faţă, se finalizează controlul Gărzii de Mediu privind identificarea terenurilor cu probleme, iar după ce se întocmeşte nota de constatare, ni se vor comunica detaliile.
Potrivit unui raport al Gărzii de Mediu, în 2014, Primăria municipiului Galaţi a cheltuit nu mai puţin de 78.673 de lei pentru salubrizarea locurilor identificate depozitări de deşeuri în spaţii neamenajate în acest sens, iar pe anul 2015 s-a stabilit un buget de 50.000 de lei pentru igienizarea terenurilor de deşeuri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.