Copii, să învăţăm culorile! Politice…
La ultima serbare copilărească din Grădina Publică, un 1 Iunie cu repetiţie organizat de Consiliul Judeţului (concursul, muzica, parada preşcolarilor), preşedintele instituţiei, social-democratul Eugen Chebac, le-a dăruit copiilor mingi.
Şi, ca să nu se chinuiască cumva micuţii ducând mingea în mână până acasă ori, mai rău, să se-apuce să bată mingea prin parc, cadoul a fost „ambalat” într-o frumoasă pungă. Cum punga va putea fi folosită şi de părinţi, organizatorii nu puteau scăpa ocazia de a imprima „blazonul” CJ pe pungă. Foarte bine!
Toate bune şi frumoase, da´ uite că punga era viu colorată, că doar nu poţi dărui copiilor pungi mov, negre sau kaki! Sau, Doamne-fereşte, cea mai vie culoare, cea portocalie, şi să zică cineva că sunt culorile PD-L. Aşa, pungile au luat o culoare neutră, nu-i aşa? – un viu roşu-Ferrari.
Până şi-un copil îşi poate da seama însă că şi roşul acesta e de partid, fiind roşul purtat de PSD. Fetiţa din imagine îşi arată neoficial fâstâceala… Să ia numai mingea?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.