Vânzarea unui teren, împotmolită în Consiliul Local
Vânzarea unui teren situat pe Aleea Comerţului, în Micro 19, cu preţul de 114 euro/mp, fără TVA a fost respinsă la şedinţa trecută a Consiliului Local. Motivul? Nu a întrunit două treimi din voturile consilierilor prezenţi şi asta pentru că, din cei 27 de aleşi, şapte lipseau "motivat", iar trei s-au abţinut. La finalul şedinţei, viceprimarul PSD Florin Popa a făcut apel către liderii de grup să încerce să asigure prezenţa consilierilor la şedinţele de plen, luându-şi angajamentul că va face la fel. „Nu e firesc, nu e logic ca proiectele să nu poată fi adoptate din cauza lipsei de participare şi a unui cvorum scăzut”, a atras atenţia Florin Popa.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.