Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aleşii judeţeni - în şedinţă pentru a „număra” banii, după rectificarea bugetară a Guvernului

După prima rectificare bugetară din acest an a Guvernului, aleşii judeţeni ai Galaţiului pregătesc o şedinţă extraordinară pentru o rectificare bugetară şi în plan local. Anunţul a fost făcut în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţului de săptămâna trecută. Pe ordinea de zi a extraordinarei din luna august se vor regăsi, cel mai probabil, şi trei proiecte de hotărâre pe care Nicolae Bacalbaşa, preşedintele CJ, a fost nevoit să le retragă de pe ordinea de zi a şedinţei trecute, întrucât nu îndeplineau toate condiţiile legale pentru a fi promovate. Este vorba despre avizul uneia dintre comisiile de specialitate din cadrul Consiliului Judeţului. Cele trei proiecte de hotărâre vizează încheierea unor protocoale de colaborare între CJ şi o serie de instituţii, în cadrul unor proiecte aflate în derulare.
Este vorba despre Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în cadrul proiectelor finanţate prin POR „Creşterea Competititivităţii Economice” 2007-2013.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.