ADIO, plajă şi scăldat, anul acesta, la PLAJA DUNĂREA! Licitaţia a fost AMÂNATĂ din nou
"Cred că mai există şanse să putem prinde o bucăţică de vară, pentru că firma care câştigă va investi cât mai repede, pentru a putea să mai încaseze ceva şi în sezonul în curs", declara primarul Marius Stan, pe 25 iunie 2015, când Consiliul Local a aprobat concesionarea prin licitaţie publică deschisă a unui teren şi a unor construcţii din incinta bazei de agrement Plaja "Dunărea". Valoarea investiţiei şi termenul în care va fi executată lucrarea erau cele care ar fi contat în stabilirea câştigătorului. Numai că e greu de spus când va fi ales acesta, pentru că licitaţia s-a amânat pentru a doua oară.
Iniţial, fusese stabilită data de 3 august 2015, ora 11,00 pentru depunerea ofertelor, urmând ca, în aceeaşi zi, la ora 13,00, să aibă loc şedinţa publică de deschidere a ofertelor în cadrul licitaţiei publice deschise pentru Plaja "Dunărea". Printr-un anunţ publicat în presă, municipalitatea a reprogramat data-limită de depunere a ofertelor pentru 17 august 2015, ora 11,00, în aceeaşi zi fiind stabilită şi licitaţia.
Însă, vineri (14 august), Primăria a revenit pentru a doua oară şi a anunţat "amânarea procedurii de concesionare prin licitaţie publică, deschisă, a unui teren şi a unor construcţii, din incinta bazei de agrement - Plaja Dunărea, din 17 august 2015, la o dată ce va fi comunicată ulterior".
În aceste condiţii, chiar şi cei mai optimişti gălăţeni, care încă mai sperau că vor apuca să mai facă măcar o baie în bazinul de la Plaja "Dunărea" în acest sezon estival, îşi pot lua de-o grijă...





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.