Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O comisie specială va negocia cumpărarea sediului Maternităţii "Buna Vestire"

În urma insistenţelor consilierului local ALDE Cristian Dima, va fi constituită o comisie specială, care va negocia cumpărarea de la Comunitatea Evreiască a imobilelor în care funcţionează Maternitatea "Buna Vestire". Dima a subliniat că plata chiriei pentru imobilele retrocedate a consumat mulţi bani de la Consiliul Local şi că există oportunitatea acestei investiţii. "S-ar putea înfiinţa acolo un centru medical important. Comunitatea Evreiască nu este o persoană fizică, nu se pune problema unor tentative de deturnare a banilor, ea va reinvesti sumele primite în folosul membrilor", a subliniat consilierul.
Dacă, iniţial, respinsese ferm această propunere, primarul Marius Stan s-a răzgândit: "În condiţiile în care oferta celor care deţin spaţiul de acolo este considerată de Consiliul Local ca avantajoasă, eu, unul, îmi asum şi riscurile care ar deriva de aici, pentru că se pare că în societatea de astăzi dacă nu îţi asumi nici un fel de riscuri, nu mai faci nimic, de frică. Dar, eu, personal, mă consider un om curajos. Vom constitui o comisie pentru negocierea preluării spitalului respectiv, iar în cadrul comisiei, dl Dima, pentru că a fost de atâtea ori iniţiator, va fi membru", a anunţat Stan.
Consilierul local PSD Zanfir Ilie s-a grăbit să adauge pe listă şi sediul Teatrului de Păpuşi, transformat în secţie a Dramaticului: "Poate găsim o soluţie pentru ce-am stricat odată...", a spus consilierul.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.