Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Şi PSD Galaţi vrea ALEGERI în octombrie pentru şefia centrală a partidului. Pe cine vor SUSŢINE delegaţii gălăţeni

Social-democraţii gălăţeni se alătură organizaţiilor PSD din Timiş, Satu Mare, Giurgiu şi nu numai, care solicită ca alegerile pentru conducerea centrală a partidului, condusă, în prezent, în regim de interimat de Liviu Dragnea, să fie organizate în prima jumătate a lunii octombrie.

„Din consultările care au avut loc în aceste zile cu membrii PSD din judeţul Galaţi, cu primarii din judeţul nostru, cu liderii organizaţiilor teritoriale, a reieşit faptul că partidul nostru trebuie să intre întărit în anul electoral care urmează şi acest lucru nu se poate realiza decât validând noua conducere centrală a PSD într-un Congres care ar trebui organizat cât mai repede. În acest sens, Organizaţia Judeţeană PSD Galaţi consideră oportună organizarea Congresului în prima jumătate a lunii octombrie a acestui an, pentru a putea aborda alegerile viitoare cu o formulă de conducere completă şi puternică”, a transmis Claudiu Brînzan, purtătorul de cuvânt al PSD Galaţi.

Dacă cei mai mulţi dintre liderii filialelor care au solicitat alegerea cât mai repede a noii conduceri centrale a partidului şi-au exprimat susţinerea pentru Liviu Dragnea, social-democraţii gălăţeni au precizat că decizia va fi luată în urma unei conferinţe judeţene a PSD Galaţi. Cel mai probabil, votul acestora se va îndrepta către Dragnea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.