Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CINE conduce partidul Monicăi Macovei la Galaţi. Şeful filialei a fost VALIDAT la Bucureşti

Filiala locală a M10, partidul înfiinţat de europarlamentarul Monica Macovei şi susţinătorii săi din campania electorală pentru prezidenţiale, unde a candidat ca independent, este condus, de la începutul acestei luni, de Bogdan Damian, un antreprenor, în vârstă de 47 de ani, care are afaceri în domeniul IT.

Candidatura acestuia a fost validată de Comisia de Integritate a partidului, de la Bucureşti, astfel că până la organizarea unor alegeri interne, organizaţia de la Galaţi va fi condusă în regim de interimat de Bogdan Damian. Preşedintele M10 ne-a declarat că, în prezent, partidul se află în proces de construcţie la Galaţi, iar până la acest moment i s-au alăturat persoane care activează în domenii precum sănătate, avocatură, inginerie, studenţi, dar şi antreprenori. Bogdan Damian ne-a declarat că nu a mai fost înscris în vreun partid. De altfel, conform acestuia, în M10 nu vor ocupa funcţii de conducere persoane provenite din alte partide, acestea urmând să aibă doar calitatea de simplu membru.

„Trebuie să ne concentrăm pe construcţie, în momentul de faţă, întrucât nu este vorba de orice construcţie. Nu rupem oameni de la alte partide. După ce ne-am adunat, începem să lucrăm pe politici publice. Politicile publice sunt noţiuni fără de care nu poţi să faci politică. Politica publică începe de la gardul din părculeţ până la infrastructura de transport, educaţie şi aşa mai departe. Dacă vrei să fii consilier local, deputat, ministru, preşedinte trebuie să cunoşti politicile publice. Pompieristic, poţi să faci politică sau politici publice, dar ca să le faci, aşa cum se fac în Europa şi în lumea civilizată, îţi trebuie puţină şcoală”, ne-a spus Bogdan Damian.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.