După DEMISIA lui Marius Humelnicu - Vali Viorel Sandu a devenit consilier local
Începând de joi, Vali Viorel Sandu este noul consilier local ALDE (partid rezultat din fuziunea PC cu PLR), în locul social-democratului Marius Humelnicu. Consilierii locali au luat act de încetarea de drept a mandatului de consilier al lui Humelncu, ca urmare a demisiei prezentate de acesta pe 7 septembrie.
"Demisia survine ca urmare a numirii în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, conform deciziei primului ministru nr. 195 din 25 august 2015", a precizat Humelnicu, în actul prin care renunţă la funcţia de consilier.
În locul lui a fost validat Vali Viorel Sandu, în vârstă de 32 de ani, funcţionar public, directorul Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat al judeţului Galaţi. Tânărul consilier a depus jurământul şi va activa ca membru în cadrul Comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului, lucrări publice, ecologie şi protecţie a mediului înconjurător.
Prin plecarea lui Humelnicu, PSD a pierdut un ales local, rămânând cu doar şapte consilieri, iar ALDE a câştigat unul, ajungând la şapte.
Foto Bogdan Codrescu





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.