Proiect de hotărâre: O nouă parcelă în Cimitirul "Sf. Lazăr"
Primăria municipiului Galaţi a anunţat că pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de luni a Consiliului Local se află şi aprobarea unei investiţii de amenajare a unei parcele la Cimitirul „Sfântul Lazăr”. Investiţia este cu atât mai necesară cu cât, potrivit datelor oficiale oferite de către Gospodărire Urbană, în august, nu mai erau decât 100 de locuri de veci libere, în Cimitirul „Sf. Lazăr”, aşa numita solă de urgenţă.
Cele trei cimitire administrate de Gospodărire Urbană, societate aflată în subordinea Consiliului Local, funcţionează în sistem de avarie cu locurile de veci, astfel că de ani buni nu se mai fac concesionări. Cu toate că se ştia de criza locurilor de veci, dar şi de existenţa a două suprafeţe neamenajate, în partea de vest, respectiv, nord-est a cimitirului, se pare că municipalitatea a aşteptat să se îngroaşe gluma. Chiar şi aşa, pe spaţiul liber ar mai putea fi amenajate doar vreo 200 de locuri, astfel că noua parcelă ar rezolva problema doar pe termen scurt.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.