Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Centrul de Afaceri, pe muchie de cuţit!

* Câteva zile până la prelungirea termenului de către Comisia Europeană sau… colaps! * Situaţia Centrului de Afaceri din Galaţi trebuie rezolvată până pe 27 iunie! * Şase milioane euro fac acum acrobaţii pe sârmă *

Sâmbătă, 27 iunie, expiră contractul cu Comisia Europeană privind finanţarea construcţiei Centrului de Afaceri Galaţi, clădirea începută în 1989 lângă Prefectură. De la preşedintele Consiliului Judeţului (CJ), aflat marţi la Bucureşti, tocmai pentru a rezolva  blocarea situaţiei (după ce firma spaniolă câştigătoare a licitaţiei organizate de fostul Minister al Integrării a intrat în faliment) am aflat că există un acord de principiu pentru continuarea  proiectului din partea Comisiei Europene.

Termenul este foarte scurt, dar sunt şanse ca lucrurile să se mişte, ne-a spus preşedintele Chebac, care a avut discuţii la Autoritatea de Management a proiectelor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, cu secretarul de stat Răzvan Murgeanu, după ce anterior a  discutat cu Vasile Puşcaş, ministrul delegat pentru Afaceri Europene şi alţi miniştri.   

Amintim că proiectul CJ a câştigat finanţare externă prin Programul PHARE 2004 – 2006 Coeziune Economică şi Socială în valoare de peste şase milioane de euro, din care contribuţia CJ este de 1,76 milioane euro şi cea a Consiliului Local Galaţi, de 51 mii euro, iar o parte din bani au fost cheltuiţi în lucrările deja desfăşurate.

În câteva zile vom şti deci dacă lucrarea va continua, miza fiind foarte mare, iar răspunderea aparţinând Guvernului, chiar dacă… nu actualului guvern şi nici  autorităţilor locale.

La vremea organizării licitaţiei, ne-am lovit de clauze de confidenţialitate pe care oficiali ai Ministerului Integrării le-au pus pe seama regulilor stricte ale UE. Între timp, firma spaniolă care a câştigat dreptul de a executa lucrarea alături de o firmă din Galaţi a intrat în blocaj economic. Semne au fost şi poate cineva trebuia să se fi sesizat din timp.

Ar fi necesară o prelungire de încă un an pentru continuarea a ceea ce a rămas din lucrări – cam 75 la sută din volumul acestora – apreciază coordonatoarea proiectului din partea CJ, Viorica Bratoveanu, director executiv al Direcţiei Tehnice, Investiţii şi Implementări Proiecte a  Consiliului.

Iniţial, lucrarea – o clădire cu patru etaje, ar fi trebuit să fie gata în luna noiembrie 2008. Apoi, ministerul a încheiat un act adiţional, care permitea prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor până pe 27 iunie 2009.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.