Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cei mici nu mai au răbdare! ORĂŞELUL COPIILOR, ocupat înainte de redeschidere

Oficial, Orăşelul Copiilor încă nu a fost redeschis, dar cei mici nu pot rezista doar să admire de la distanţă noile şi tentantele echipamente de joacă şi de distracţie. În după-amiezile frumoase şi în weekend, parcul este luat cu asalt de copiii din zonă şi de părinţii care nu-i pot ţine departe de distracţie. Pe reţelele de socializare chiar s-au iscat discuţii pe acest subiect, mamele povestind că micuţii s-au distrat pe cinste în noul parc.

La fel de adevărat este că şi termenul de realizare a investiţiei a fost deja depăşit. Conform datelor trecute de pe panoul de lucrări la data închiderii Orăşelului, parcul trebuia să fie gata pe 16 septembrie 2015. Într-o postare pe Facebook, pe 20 septembrie, primarul Marius Stan anunţa că: „În cel mult o lună, copiii din Galaţi vor avea parte de un loc de joacă modern, cu o mulţime de facilităţi, realizat la cele mai înalte standarde de siguranţă. Va fi, în egală măsură, şi un loc de relaxare pentru părinţii şi bunicii care vor veni cu micuţii în Orăşelul Copiilor”.

Ar fi bine ca autorităţile să se grăbească pentru că micuţii nu mai au răbdare. Îşi vor Orăşelul înapoi!

Reamintim că modernizarea parcului este realizată de asocierea SC Lemacons SRL & SC Ischia SRL & SC Servland SRL, care a câştigat licitaţia cu o ofertă de 2.415.603 lei. Recent, Primăria a decis ca suprafaţa antitraumă a parcului să fie suplimentată acolo unde sub locurile de joacă era prevăzut, iniţial, nisip, licitaţia fiind câştigată de SC Ischia SRL cu o ofertă de 322.426 de lei.

Foto Marius Negri

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.