Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

SCUTIRE de majorări pentru persoanele juridice DATORNICE la bugetul local

Nu doar cetăţenii care nu şi-au plătit taxele şi impozitele locale pot scăpa de majorările de întârziere, ci şi persoanele juridice. Aleşii locali tocmai au aprobat schema de ajutor de minimis reprezentând scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale, datorate bugetului local de către persoanele juridice care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al municipiului Galaţi.

Sunt excluse de la o asemenea facilitate firmele care se află în stare de insolvenţă, lichidare, dizolvare sau pentru care a fost constatată o faptă ce constituie infracţiune de evaziune fiscală, pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă.

Pentru a beneficia de acest sprijin, persoanele juridice trebuie să stingă, până la data de 30 decembrie 2015, obligaţiile principale constând în impozite şi taxe locale datorate bugetului local al municipiului Galaţi, restanţe la data depunerii unei cereri. Solicitarea se depune până la 15 decembrie 2015 inclusiv, la Direcţia Generală Buget Finanţe - Serviciul Impozite, taxe şi alte venituri locale, însoţită de documente justificative. În urma unei analize va fi emisă de către compartimentul de specialitate, Decizia privind acordarea sau neacordarea ajutorului de minimis.

Autorităţile estimează că numărul de întreprinderi care vor beneficia de această măsură fiscală este de 3.800, iar valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme de minimis, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de aproximativ 4.500.000 de lei.

AICI poate fi CITITĂ întreaga procedură a schemei de minimis (CLICK PENTRU DETALII)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.