Organigramă nouă/ Vom avea mai mulţi poliţişti locali
La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au aprobat o suplimentare cu 21 de posturi a organigramei şi statului de funcţii al Poliţiei Locale. Astfel, instituţia va avea 307 posturi, în loc de 286, câte numără acum.
Singura problemă a fost ridicată de viceprimarul PSD Florin Popa: "Legat de asigurarea cheltuielilor de funcţionare şi a salariilor pentru cei 21 de poliţişti care vor completa efectivul de 286 existent, pe bugetul alocat anul acesta există resurse pentru a putea face angajările, ştiind că implică echipament, salarii, normă de hrană şi toate celelalte dotări de care un poliţist are nevoie în exercitarea funcţiei?".
Directorul Poliţiei Locale, Mihai Manoliu, i-a răspuns că aceste angajări nu se vor face anul acesta, ci anul viitor. "Tocmai de asta am introdus această modificare, ca, în bugetul anului viitor, să pot prinde cheltuielile aferente salariilor şi celorlalte resurse necesare pentru echipament şi pentru tot ce trebuie", a spus directorul.
Din cele 21 de posturi noi, 20 sunt posturi de poliţist local, iar unul este de şef serviciu contracte, achiziţii, administrativ. Noua organigramă a Poliţiei Locale numără, în total, 17 funcţii de conducere, din totalul de 307 posturi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.