Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Adio, lucrări haotice?

Autorităţile Galaţiului vor să ştie clar unde şi cine execută lucrări pe domeniul public chiar şi în cazul unor urgenţe. Regulamentul privind lucrările de intervenţii în domeniul public şi privat al municipiului Galaţi a fost votat joi seara, de către Consiliul Local.

Aleşii au stabilit că indiferent dacă e vorba de lucrări la carosabil, trotuar sau spaţiu verde, trebuie obţinut avizul de lucrări edilitare şi achitată taxa de ocupare a domeniului public sau privat al municipiului Galati. Dacă e vorba de lucrări pe carosabil, este necesar şi avizul de la Serviciul Politiei Rutiere.

Orice avarie la reţelele subterane trebuie raportată prin fax în două ore de la constatarea ei. Consilierii au hotărât că deţinătorii de reţele care fac intervenţii în regim de avarie fără a anunţa riscă amenzi de 1.500 lei.

Autorităţile vor considera finalizată o lucrare atunci când zona afectată este adusă la starea iniţială, iar garanţia lucrărilor de intervenţie este stabilită la un an.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.