Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

IATĂ când va fi gata MUZEUL PESCĂRESC, din Pădurea Gârboavele

Proiectul "Muzeu al Zonei Pescăreşti", realizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, cu fonduri europene, în Pădurea Gârboavele, va fi gata până la sfârşitul anului 2015. Vestea a fost dată, miercuri, 25 noiembrie, de către vicepreşedintele Consiliului Judţului (CJ), Cornel Hamza, în cadrul închiderii proiectului de amenajare a bazei de agrement Balta Zătun. "Deja sunteţi invitaţi pentru închiderea ultimului proiect din acest an, Muzeul cu specific pescăresc din Pădurea Gârboavele, care, o să vedeţi, este foarte frumos”, a anunţat vicepreşedintele CJ.

Deşi proiectul este controversat, din cauza locului în care este amplasat, directorul Camerei Agricole, Floricel Dima, susţine că numai Pădurea Gârboavele era zonă eligibilă pentru construirea sa.

"Am căutat ca muzeul să se realizeze pe malul Dunării, dar nu am găsit locul. Acum, când am ajuns la final, nu îmi pare rău că s-a implementat în Pădurea Gârboavele, pentru că am organizat o vizită cu ceilalţi reprezentanţi ai Grupurilor de Acţiune Locală din zona pescărească din ţară, inclusiv cu reprezentanţi ai Autorităţii de management, cu directorul Muzeului Satului din Bucureşti, şi au rămas cu toţii încântaţi de faptul că s-a integrat cu Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele. Cred că nu există aşa ceva în toată ţara", a declarat Floricel Dima.

În Consiliul Judeţului, proiectul a fost lansat în septembrie 2014. Anterior, în 2013, consilierii aprobaseră darea în administrare a unui teren, de 14.200 metri pătraţi, în Pădurea Gârboavele, Centrului Cultural "Dunărea de Jos", pentru a putea aplica pentru proiect.

Muzeul, în valoare de 2.076.660 de lei, finanţat în totalitate prin Programul Operaţional pentru Pescuit, va fi constituit din două gospodării tradiţionale pescăreşti, o cherhana, un iaz populat cu peşti, un pavilion, dar şi un gard după modelul tradiţional din comuna Suceveni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.