PRIMARUL Marius Stan, despre viitorul director al CALORGAL: "Căutăm tehnocratul şi nu-l găsim!"
* Edilul spune despre fostul director, Cristian Istrate, că este un om de onoare pentru că şi-a dat demisia
A trecut deja mai bine de o săptămână de când Cristian Istrate şi-a dat demisia din funcţia de director al SC Calorgal SA, desigur, la cererea publică a primarului Marius Stan, şi încă nu s-a găsit un specialist potrivit pentru a conduce societatea de distribuţie a agentului termic.
"Căutăm tehnocratul şi nu-l găsim! Pentru că, dacă este un tehnocrat foarte - foarte bun, trebuie să fie nebun să vină să se bage în sistemul acesta, să-l certe şi nea Vasile, şi nea Ion, şi oricine, şi să ajungă tot la o contraperformanţă. Un astfel de tehnocrat, cu certitudine, îşi găseşte un serviciu în privat, pe bani de două-trei ori mai mulţi decât aici. Şi atunci, suntem nevoiţi în sistemul administrativ să ne pricopsim cu oameni care mai rămân din privat: resturile", a declarat primarul Marius Stan.
Despre fost, numai de bine
Deşi i-a cerut demisia lui Istrate, primarul crede că fostul manager este om de onoare: "I-am cerut demisia, după ce am crezut că poate gestiona o situaţie de criză, având în vedere că fusese director la Electrocentrale. Am constatat cu toţii că nu a fost aşa. L-am prevenit că, dacă sistemul nu funcţionează, răspunde cu postul. Şi-a dat demisia, e om de onoare! Nu ştiu dacă mulţi din sistemul pe care noi îl păstorim au onoarea asta! Stau acolo, se leagă cu lanţurile de scaune!", a spus primarul.
Tot edilul recunoaşte că, la Calorgal, problema nu e de manager, ci de sistem. "Un sistem care a funcţionat peste 20 de ani cu pierderi enorme funcţionează acum cu pierderi poate şi mai mari, pentru că, de când a intrat în insolvenţă defunctul Apaterm, nu s-a mai făcut nicio investiţie în reparaţii, iar lucrurile s-au deteriorat şi mai mult. Şi dacă mai ţinem cont şi de faptul că Calorgal începe să încaseze facturile abia prin ianuarie, funcţionând pe banii cu care Consiliul Local a venit ca aport la capital, este foarte greu ca unei societăţi de genul acesta, care funcţionează pompieristic, heirupist, să-i ceri să aibă profit. Nu e sistemul creat de Stan, chiar dacă încearcă colegii mei să-mi pună în braţe bomba pe care ei au încercat să o detoneze. Se pare că a fost un deranj pentru foarte multă lume faptul că a pornit, totuşi, căldura", a mai spus primarul.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.