Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

ANUNŢ-SURPRIZĂ al lui Marius Stan. PRIMARUL Galaţiului a făcut o PLÂNGERE PENALĂ

Primarul Marius Stan a anunţat, marţi, 2 februarie, că a depus plângere penală împotriva conducerii societăţii Gospodărire Urbană. De altfel, încă de la finele săptămânii trecute, edilul a acuzat că, la această societate, Consiliul de Administraţie funcţionează în afara legii: „De la numirea membrilor CA trebuia să vină cu o strategie de dezvoltare cu care nu au venit în faţa Consiliului Local, nici nu o au”, a spus Stan.

Tot atunci, edilul oraşului a dat de înţeles că actuala directoare interimară a societăţii, Tinca Podaru, ar fi responsabilă de situaţia economică a Gospodărire Urbană. Marius Stan a acuzat că Viorel Stelian Popa, pe care l-a adus de la Bucureşti la cârma Gospodărire Urbană, a preluat societatea în prag de faliment: „Înregistra al treilea an de pierderi şi, conform legii societăţilor comerciale, trebuia desfiinţată. Dl director a făcut lucruri foarte bune, la finalul anului au ieşit pe plus şi s-a evitat falimentul. Drept mulţumire, a primit un şut undeva. Ticăloşia de a-l trimite acasă pe dl director s-a petrecut exact în prima mea zi de concediu, când nici nu eram în Galaţi: au făcut pe blat o şedinţă de CA şi şi a fost pusă interimar dna directoare Tinca Podaru, pe care o legitimează multe! Cei trei ani de minus i se datorează şi dumneaei şi mai ştiu eu ce rude are pe acolo angajate, care au pus şi ele umărul la dezvoltarea societăţii”, a acuzat Marius Stan.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.