FOTO/ Lucrări de REAMENAJARE în Micro 19 şi 20 pe locul GARAJELOR DEMOLATE
Pământ răscolit, resturi de garaje demolate, autoturisme cocoţate pe trotuare, încălecând resturi de bordură sau ocupând peticele de spaţii verzi rămase încă în viaţă. Alei rupte sau distruse, înecate în noroi, care nu le dau pietonilor altă soluţie decât să meargă direct pe carosabil. Dezarmant, aşa arată numeroase locuri din Galaţi, de unde au fost demolate garajele sau unde au fost amenajate locuri de joacă. Vestea bună este că, măcar în ceasul al 12-lea, situaţia care îi revoltă chiar şi pe gălăţenii adversari ai garajelor, se va schimba.
Primăria municipiul Galaţi anunţă, pe portalul propriu, că a solicitat emiterea acordului de mediu pentru „readucerea la starea iniţială” a unor zone din Micro 19 şi 20, de pe străduţele Lăcătuşilor şi Furnaliştilor. Despre ce este vorba? „Sunt mai multe zone din cartierul Dunărea, unde s-au demolat garaje, şi facem lucrări de reamenajare: refaceri alei, trotuare, amenajare parcări, etc. Lucrările se vor realiza în etape. Mai întâi în Micro 20 - zona cuprinsă între Bulevardul Dunărea şi strada Oţelarilor, apoi în Micro 19 - zona străzii Lăcătuşilor şi apoi Micro 20 - zona blocurilor H9 - B5 - B1, a blocului G5 şi, respectiv, zona aferentă blocului L2”, ne-a comunicat, la solicitarea noastră, Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.
În zonele vizate sunt amenajate şi locuri noi de joacă, aşa că ele vor fi puse, în sfârşit, în valoare!
{gallery}reamgd1{/gallery}





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.