Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Iulian Aramă, APEL către autorităţi pentru SALVAREA TERMOFICĂRII

Prezent la dezbaterea organizată, vineri, de Electrocentrale (CET), pe tema sistemului centralizat de termoficare, candidatul PSRO pentru mandatul de primar al municipiului Galaţi, Iulian Aramă, le-a cerut reprezentanţilor autorităţilor locale să îşi dea concursul pentru crearea societăţii integrate de producţie, transport şi distribuţie a energiei termice, gândită de CET pentru a menţine funcţional sistemul public de termoficare şi modernizarea acestuia, prin atragerea de fonduri europene. „Sunt pentru înfiinţarea acestei societăţi şi rog toţi factorii de decizie prezenţi şi viitori ca procedura să fie urgentată. Credeţi-mă că ştiu ceea ce spun, am condus această societate vreme de trei ani, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, şi vă amintiţi că, în 2012, când am plecat de acolo, societatea nu avea datorii la bugetul de stat sau la furnizorii de gaze. Ne-am dorit o societate unică încă din 2009 şi mă bucur că aceasta ar putea fi creată măcar acum, în al doisprezecelea ceas”, a afirmat Iulian Aramă.

Acesta a precizat totodată că în cazul în care gălăţenii vor ajunge să opteze pentru o sursă de încălzire pe gaz, facturile oamenilor ar creşte cu aproximativ 35 la sută, iar în cazul unei surse electrice, costurile ar ajunge să se dubleze.

(P)

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.