Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Daniela Simona Vreme: ”Voi rămâne independentă de interesele partidelor politice”

"Nu ne asociem, vă dau o mână de ajutor ca să constituiţi un grup", a fost replica tranşantă pe care consiliera independentă Daniela Simona Vreme a rostit-o la recenta şedinţă a Consiliului Local, atunci când liderul PMP i-a cerut sprijinul. Ce s-a întâmplat? Conform legii, pentru a avea un reprezentat în comisii, partidele politice trebuie să aibă minimum trei consilieri. Această prevedere făcea imposibil ca PMP, care are doar doi aleşi, să fie reprezentat în comisia de validare a mandatelor. Cu sprijinul Simonei Vreme, PMP a putut fi reprezentat în comisia de validare.

În condiţiile unei majorităţi foarte fragile, curtată de partidele politice, Daniela-Simona Vreme îşi reafirmă poziţia de consilier independent ales prin votul a peste 4.000 de gălăţeni: "În ciuda tuturor comentariilor din ultima vreme la adresa mea, vă asigur că voi rămâne independentă de interesele partidelor politice, iar în mine veţi găsi un apărător al democraţiei şi respectării legii".

Principalul său obiectiv este sprijinirea proiectelor favorabile Galaţiului şi promovarea propriilor proiecte propuse în campania electorală.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.