Când încep AUDIENȚELE la PRIMAR și cum se vor face ÎNSCRIERILE
Unul dintre marile reproşuri care i-au fost aduse fostului primar, Marius Stan, este acela că a delegat misiunea audienţelor către viceprimarul Radu Cosca. Tocmai de aceea am fost curioşi să aflăm dacă la fel va proceda şi noul primar al Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.
"În toată campania electorală care s-a încheiat, am mers pe următoarea sintagmă, şi chiar cred în ea şi mă ghidez după ea: un om deştept învaţă din greşelile altuia. Prin urmare, n-am de gând să repet aceleaşi greşeli. Gălăţeanul, cetăţeanul este neascultat, are această problemă, şi pe bună dreptate. Prin urmare, nu voi delega această activitate niciunui viceprimar. Am stabilit deja programul de audienţe: prima şi a treia săptămână a fiecărei luni, marţea. Sunt deja o sută de persoane înscrise, rămase din mandatul trecut", ne-a declarat Ionuţ Pucheanu.
Înscrierile în audienţă la primar se vor face după aceeaşi procedură din mandatul trecut, la serviciul Registratură Generală şi Relaţii cu Publicul, aflat la parterul Centrului de Informare a Cetăţeanului, de pe strada Fraternităţii nr. 1.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.