LUCRĂRI PREELECTORALE: Reparaţii de peste o jumătate de milion de lei pe strada Domnească
Frezată şi plombată cu mult avânt (unii ar zice electoral) şi cu o desfăşurare de forţe cum mai rar le-a fost dat gălăţenilor să vadă, strada Domnească a beneficiat de lucrări care au costat destui bani publici. Curioşi să aflăm cât, am solicitat în scris aceste informaţii şi iată ce răspuns am primit de la Primăria municipiului Galaţi.
„Pe strada Domnească s-au executat lucrări de reparaţii prin frezare şi plombare carosabil cu Serviciul Public Ecosal, în baza Actului adiţional nr. 3 la contractul din 29 aprilie 2008 (obiectul contractului încheiat între Primăria municipiului Galaţi şi Serviciul Public Ecosal constituie prestarea pe raza teritorială a municipiului Galaţi a unor servicii şi lucrări). Valoarea lucrărilor este de 541.020 de lei”, ne-a informat municipalitatea.
În ceea ce priveşte lucrările la trotuare, acestea au fost executate prin proiectul „unda verde”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.