Ultima strigare pentru asociaţiile de proprietari. Dosare pentru REABILITAREA TERMICĂ, doar până în noiembrie
Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi anunţă că 16 noiembrie 2016 este ultima zi pentru depunerea proiectelor de către asociaţiile interesate să să beneficieze de reabilitare termică pe fonduri europene.
Locatarii pot beneficia, astfel, de îmbunătăţirea izolaţiei termice şi de hidroizolarea anvelopei clădirii, reabilitarea şi modernizarea instalaţiei de distribuţie a agentului termic - încălzire şi apă caldă de consum, modernizarea sistemului de încălzire, înlocuirea corpurilor de iluminat din spaţiile comune cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă. Pentru lucrări, 60 la sută din totalul cheltuielilor eligibile vor fi suportate de Fondul European de Dezvoltare Regională şi bugetul de stat, iar restul de 40 la sută de Primărie şi asociaţia de proprietari.
Detalii despre formularele şi documentele pe care trebuie să le conţină dosarele pentru a fi acceptate se pot găsi pe site-ul Primăriei http://www.primaria.galati.ro/.
Reamintim că, până acum, 11 blocuri de locuinţe au fost reabilitate termic cu sprijin financiar european, iar alte două blocuri, G1 şi G8 din Micro 18, sunt înscrise în cursa pentru fondurile europene.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.