Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Şedinţă maraton la Consiliul Local Galați | BANI pentru sport şi pentru pierderile din sistemul centralizat de încălzire


Finanţarea de la bugetul local a cluburilor sportive şi acoperirea pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat au fost, de departe, cele mai fierbinţi şi mai disputate subiecte ale şedinţei ordinare de joi a Consiliului Local. O şedinţă maraton în care au fost supuse aprobării aleşilor nu mai puţin de 65 de proiecte de hotărâre.

Reticenţele consilierilor în ceea ce priveşte finanţarea asociaţiilor şi a cluburilor sportive erau justificate de faptul că, în acest moment, nu există un regulament actualizat pe baza căruia să se aloce banii. Mai mult, există şi temeri reale după ce  finanţarea Clubului de Fotbal Oţelul Galaţi a fost catalogată atât de Curtea de Conturi cât şi de justiţie ca fiind nelegală, iar banii alocaţi trebuie recuperaţi de la cei responsabili de finanţare. Tocmai pentru a nu lăsa loc de suspiciuni, consilierul local PNL Nicuşor Ciumacenco a propus un amendament care a fost acceptat şi introdus în fiecare decizie hotărâre de finanţare a sportului. „Contractele de finanţare nerambursabile vor prevedea, sub sancţiunea nulităţii calitatea Curţii de Conturi de a exercita controlul financiar asupra derulării activităţii nonprofit finanţate din fondurile publice”.

Critici şi nemulţumiri au generat şi cele două proiecte de hotărâre privind acoperirea pierderilor induse de sistemul de încălzire, opinia generală fiind că această situaţie nu trebuie să mai continue. „Din păcate, suntem într-o situaţie mai puţin plăcută de a ne asuma aceste sume cheltuite - într-o oarecare măsură, recunosc - fără rost, dar pentru a avea căldură şi apă caldă sau a găsi de cuviinţă în a duce aceşti bani în cu totul alte domenii şi să lăsăm cele 35.000 de apartamente pe care le mai avem branşate la sistemul centralizat într-un frig cumplit toată iarna. E o decizie grea. Într-adevăr, nu putem merge la nesfârşit aşa. Oricum, dacă vom merge aşa, îmi asum ceea ce spun acum, la anul, pe vremea aceasta, nu cred că va mai exista un Calorgal!”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Vom reveni cu amănunte asupra proiectelor votate.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.