Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

”Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu” | Şi-a dat demisia din PSD, ca să susţină USR


Fostul consilier judeţean Ionel Petrea, cadru didactic al Universităţii „Dunărea de Jos”, şi-a dat demisia, sâmbătă, din PSD, pentru a susţine Uniunea Salvaţi România (USR) la alegerile parlamentare. Chiar dacă reprezentanţii USR i-au comunicat că nu îndeplineşte criteriile pentru a deveni membru al noii formaţiuni politice (cu atât mai puţin să fie candidat), întrucât a fost membru al unui partid longeviv, cu funcţie de conducere în trecut, dar şi de ales, graţie apartenenţei politice, pe principiul „dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”, Ionel Petrea a organizat, ieri, o conferinţă de presă în care şi-a anunţat susţinerea pentru partidul condus, la nivel naţional, de Nicuşor Dan şi Clotilde Armand. Fostul consilier judeţean a criticat liderii PSD, PNL şi ALDE în plan local, dar şi pe candidaţii acestor formaţiuni politice, care, spune el, au „meritul” de a sta „sub fusta” preşedinţilor de partid şi a precizat că USR reprezintă o alternativă la actuala clasă politică şi „o rază de speranţă”.

Conferinţa de presă susţinută de Ionel Petrea a stârnit reacţii din partea unora dintre membrii USR. „Domnul Petrea nu are nici un mandat USR pentru a vorbi în numele acestei organizaţii. Nu i s-a solicitat ajutorul sau colaborarea. Acţiunile dânsului pleacă din propria convingere şi sunt rezultatul propriei analize”, a comentat, pe Facebook, Florin Grigorescu, vicepreşedinte al partidului şi coordonator pe Regiunea Sud-Est.

În replică, Ionel Petrea i-a răspuns: „Cu respect, domnule Grigorescu, nicio clipă nu am afirmat că aş avea girul USR! Tot ce am întreprins a fost şi este doar din propria iniţiativă. Cu bună credinţă, cu argumente şi soluţii! Petrea Ionel, fost membru PSD, simpatizant USR”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.