PD-L: Pechea şi Cudalbi au intrat în normalitate
În timp ce Prefectura gălăţeană a propus Contenciosului administrativ dizolvarea Consiliului Local Pechea, un consilier judeţean PD-L susţine că lucrurile s-au rezolvat.
„Şedinţa a fost statutară - au fost prezenţi un număr de 11 consilieri locali: şapte consilieri ai PNL, doi valizi, aflaţi în funcţie, ai PD-L şi doi consilieri, valizi, aflaţi în funcţie ai PSD” - a declarat consilierul judeţean PD-L Iulian Aramă (foto), care a participat săptămâna trecută la şedinţa Consiliului Local Pechea, precizând că a profitat de caracterul public al acesteia.
„Am dorit să particip la această şedinţă având în vedere o adresă pe care prefectul judeţului Galaţi a transmis-o, prin care practic se contrazicea, anunţând că cei doi consilieri locali ai PSD erau invalizi, după ce, cu câteva zile înainte, transmisese către Consiliul Local Pechea o adresă prin care hotăra că invalidarea acestora într-o şedinţă extraordinară de Consiliu Local nu era corectă”.
După şedinţa la care a participat, Aramă spune că există „întreaga formulă” a consilierilor PD-L.
Consilierul Aramă a mai spus că şi la Consiliul Local Cudalbi, după retragerea sprijinului politic unui consilier PSD, acesta s-a adresat partidului său, „în acest moment, calitatea acestuia de consilier local fiind activ”.
Aramă l-a acuzat pe secretarul Consiliului Local Cudalbi de „imixtiune în activitatea Consiliului Local” – adică „îşi impunea punctul de vedere, număra sau nu număra voturi”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.