Victor Paul Dobre NU renunță la șefia PNL | Ședință cu scântei la liberali
Chiar dacă mai mulți membri cu state vechi ai PNL Galați i-au cerut din nou, ieri, în ședință, demisia din funcția de președinte al partidului, după rezultatele rușinoase înregistrate de formațiunea politică la alegerile parlamentare, deputatul Victor Paul Dobre nu renunță la șefia PNL.
„Nimic nou sau surprinzător. Eu nu sunt singur. În ședința de ieri a Comitetului Județean Executiv au fost 30 de oameni, printre care toți primarii noștri. Majoritatea a avut o altă părere. Pot să înțeleg frustrările unora. Cei care vorbesc mult acum, nu au fost la partid și nu s-au implicat în campanie, cu excepția lui Nicușor Ciumacenco, care a muncit foarte mult”, ne-a declarat deputatul Victor Paul Dobre, care a afirmat că anul viitor vor avea loc alegeri pentru conducerea filialei gălățene a partidului, iar până atunci, cel puțin, PNL va fi condus în actuala formulă. „Se va stabili un calendar la nivel național privind alegerile. Până atunci, se vor face analize atât la nivel național, cât și local. Nu înseamnă însă că nu iau în considerare multe lucruri care mi s-au spus”, a spus Dobre.
Conform unor surse, unii dintre primarii prezenți la ședință au dat vina pe prim-ministrul Dacian Cioloș pentru înfrângerea PNL în alegeri, informație pe care Victor Paul Dobre nu a confirmat-o, dar nici infirmat-o, spunând că „este ușor să dai vina pe Dobre sau pe Cioloș acum”.
Cei care i-au cerut, ieri, lui Dobre să își depună mandatul sunt senatorul în funcție Paul Ichim și consilierul județean Nicușor Ursu, ambii susținând că partidul are nevoie să fie reformat, în condițiile în care președintele PNL este, la ora actuală, unul dintre cei mai controversați oameni politici gălățeni.
Ieri, nu doar Nicușor Ciumacenco și-a dat demisia din fruntea Municipalei PNL - CLICK AICI PENTRU DETALII, ci și consilierul local Onuț Atanasiu a renunțat la funcția de vicepreședinte al partidului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.