PRIMĂRIA Galați caută un director şi nu găseşte | Din nou concurs
Primăria municipiului Galaţi este nevoită să organizeze din nou concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de director la Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale pentru Tineri Galaţi. Motivul? La concursul anterior s-a înscris o singură candidată, care, la proba scrisă, nu a reuşit să obţină punctajul necesar, fiind astfel respinsă.
Ca şi data trecută, se pot înscrie la concurs cei care au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul psihologie, asistenţă socială şi sociologie şi vechime în domeniul serviciilor sociale de minimum doi ani. Vor fi acceptaţi, de asemenea, şi cei care au studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul serviciilor sociale sau în domeniul juridic, medical, economic şi al ştiinţelor administrative şi vechime în domeniul serviciilor sociale de minimum cinci ani.
Proba scrisă este programată pe 21 februarie, la sediul Primăriei, şi va fi urmată de interviu.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.