Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aleşii locali, discriminaţi de propriul statut

Înainte ca Statutul aleşilor locali să-i lege pe primari şi consilieri de partidul pe listele căruia şi-au câştigat mandatul, politicienii “rulau” partidele într-o veselie. Deputatul PNL Victor Paul Dobre consideră că la mijloc e o discriminare.

«Nu consider corectă legea aceasta care leagă consilierul local sau judeţean, primarul, viceprimarul sau preşedintele Consiliului Judeţului de pixul şefului de filială sau de partid. Şi parlamentarul candidează pe listele partidului, este ales, dar are dreptul să se ducă unde vrea, să schimbe şi trei partide într-o legislatură. Primarul este ales de majoritatea celor care votează».

«Legea este nedreaptă, discriminatorie. Personal nu am agreeat-o niciodată, nici la putere, nici în opoziţie. De ce un parlamentar poate să schimbe partidele ca pe costume, iar un primar are interzis?», s-a întrebat retoric Dobre.

Liderul politic a admis însă că şi PNL a făcut uz de acest act normativ, retrăgând sprijinul unor consilieri locali, dar fără a face abuzuri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.