Ce-au votat aleşii locali: Galaţiul - fără strategie de TERMOFICARE
Cea de-a treia Strategie de alimentare cu energie termică a Galaţiului a eşuat, după ce, la propunerea consilierilor, primarul Ionuţ Pucheanu a acceptat retragerea de pe ordinea de zi a documentului care era, după cum însuşi edilul l-a catalogat „formă fără fond”.
Strategia de de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi pentru perioada 2017-2020 a fost, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local. Dezbaterea proiectului a fost scurtă şi la obiect.
„Dacă aprobăm strategia de termoficare în forma actuală, noi practic nu votăm nimic. E un document care ne propune trei scenarii: alimentare centralizată, menţinându-se actualul sistem cu intervenţii ici-acolo, alimentare descentralizată cu centrale termice de cartiere şi a treia variantă, bazată pe alimentarea individuală cu centrale de apartament, pe care nu este făcută o analiză. Primele două variante prezintă acelaşi risc major: apariţia unui aşa-numit Apaterm 3, deci nu se închide bucla în care avem contorizarea pe orizontală astfel încât să putem să alimentăm sistemul cu banii cetăţeanului care beneficiază de acest serviciu”, a remarcat consilierul ALDE Eugen Găvan care a propus retragerea proiectului pentru a fi întrebată şi comunitatea gălăţeană pe ce variantă ar fi mai potrivită şi, desigur, pentru a se cunoaşte costurile aferente. Propunerea, împărtăşită şi de viceprimarul PSD Sorin Enache, a fost acceptată de primarul oraşului, care a retras-o de pe ordinea de zi. "Dacă era votată strategia, sincer, în forma asta, votam o formă fără fond”, a spus edilul la finalul şedinţei.
Vom reveni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.