Primarul Ionuţ Pucheanu şi viceprimarul Picu Roman, în CONFLICT de interese
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îi acuză pe primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi pe viceprimarul UNPR, Picu Apostol Roman, că se află, de nouă luni, în conflict de interese. Potrivit comunicatului de presă remis de ANI, de la începutul mandatului lor, primarul şi vicele au blocat funcţiile de directori generali deţinute la Serviciul Public Ecosal şi, respectiv, Cantina de Ajutor Social şi au intrat astfel, în conflict de interese.
Concret, cei doi politicieni s-au suspendat din aceste funcţii aparţinând instituţiilor aflate în subordinea lor, iar în acest moment Ecosal şi Cantina sunt conduse de directori temporari, numiţi de către primarul Ionuţ Pucheanu. În opinia ANI, cei doi ar fi trebuit să demisioneze, iar posturile de directori să fie scoase la concurs.
Potrivit ANI, primarul şi viceprimarul au la dispoziţie o lună pentru a prezenta un punct de vedere în apărarea lor, altfel riscă să-şi piardă mandatele de aleşi locali şi să se întoarcă pe funcţiile deţinute anterior la Ecosal şi, respectiv, Cantina de Ajutor Social.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.