Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O sută de lei pentru fiecare olimpic naţional

Fiecare dintre elevii care vor reprezenta municipiul Galaţi la olimpiadele naţionale va primi câte o sută de lei de la bugetul local. Adoptarea acestei decizii a stârnit discuţii la recenta şedinţă extraordinară a Consilului Local, deoarece consilierele PMP au prezentat nişte modificări legislative potrivit cărora consiliile judeţene suportă cheltuielile olimpiadelor şcolare şi premiile elevilor cu performanţe. Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a precizat că suma „asigură un fond necesar deplasării elevilor la olimpiade”.
Profesorul Onuţ Atanasiu, consilier PNL, a subliniat  că bugetul nu sărăceşte: „Din estimările anilor anteriori, în jur de 400 de elevi sunt calificaţi la fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare, şi asta ar reprezenta 40.000 de lei pentru Galaţi, care nu cred că-i o sumă foarte mare. Această discuţie a fost făcută cu dl primar atunci când s-a luat în considerare ca abonamentul de transport pentru elevi să fie de un leu pe lună. Sumele care, astfel, se adună de la elevi - având în vedere că până acum transportul era subvenţionat integral - se vor regăsi tot din banii pe care îi acordăm elevilor care merg la olimpiade”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.