Pentru fluidizarea traficului. Primăria vrea sensuri unice pe cinci străzi importante
Primăria municipiului Galaţi plănuieşte să instituie sensuri unice pe cinci artere importante de circulaţie din oraş. Ca să fie sigură că nu greşeşte, a organizat o achiziţie publică pentru atribuirea unui contract de servicii de proiectare pentru "Reglementari privind circulaţia cuprinsă între străzile Basarabiei - Mihai Bravu - Domnească - Prundului - Traian prin marcarea de sensuri unice".
Valoarea estimată a contractului este de 25.500 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire - preţul cel mai scăzut. Potrivit caietului de sarcini, ofertanţii trebuie să facă dovada experienţei profesionale în domeniu.
După cum am aflat de la Biroul de presă al Primăriei Galaţi, administraţia locală este interesată de fluidizarea traficului şi de creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere. "Zona vizată este cunoscută cu probleme, aici având loc accidente de circulaţie. Existenţa unor sensuri unice va duce la coerenţă în trafic şi va spori siguranţa circulaţiei şi a maşinilor parcate. Specialişti ne vor spune în ce măsură străzile vizate pot deveni sensuri unice şi ce alte măsuri suplimentare ar putea fi aplicate, de pildă instalarea limitatoarelor de viteză", ne-a declarat Primăria.
Rămâne de văzut ce vor spune specialiştii pe care îi va găsi municipalitatea, mai ales că aceştia vor trebui să asigure asistenţa tehnică pe durata executării lucrării şi în perioada de garanţie.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.