Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cristian Gîscă este noul şef al Municipalei PNL. Ce obiective are fostul director al Poliţiei Locale

Cristian Gîscă este noul preşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Galaţi. Acesta va conduce liberalii de la municipiu în regim de interimat, până la organizarea unor alegeri interne, în urma cărora va fi ales un lider „plin”.

Cristian Gîscă ne-a declarat că îşi doreşte o reorganizare a PNL la nivelul oraşului şi o mai mare apropiere a membrilor partidului de cetăţeni. Totodată, noul preşedinte ne-a spus că îşi doreşte de la aleşii PNL „să fie mai implicaţi, mai bătăioşi şi mai activi”.

„Voi monitoriza activitatea Consiliului Local şi a societăţilor subordonate. Mi-am propus să particip la şedinţele Consiliului”, ne-a declarat Cristian Gîscă, care a precizat că vrea ca partidul să funcţioneze după principiul meritocraţiei. Întrebat dacă va candida pentru fotoliul de preşedinte, acesta a răspuns: „Da, voi candida, cu atât mai mult cu cât miercuri seară am obţinut 22 din cele 28 de voturi ale colegilor din Biroul Politic Local”. Reamintim că, după alegerea senatorului George Stângă în funcţia de preşedinte al Judeţenei PNL, locul acestuia la Municipala PNL trebuia ocupat în regim de interimat de unul dintre cei doi prim-vicepreşedinţi: Cristian Gîscă sau Laurenţiu Ichim.

Cristian Gîscă a fost, timp de cinci ani, şeful Poliţiei Locale Galaţi, în perioada 2008-2013, consilier judeţean şi preşedinte al ATOP.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.