Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

S-a făcut prima plată pentru cele 14 troleibuze noi

Primăria municipiului Galaţi a achitat deja avansul din cele 5,5 milioane de euro, valoarea contractului pentru cele 14 troleibuze noi, pentru ca firma Skoda Electric a.s. să se poată apuca de lucru. Pentru a perfecta plata, primarul Ionuţ Pucheanu s-a aflat, în perioada 21-24 mai, în Cehia. Edilul a explicat că a fost una dintre cele două vizite de lucru prevăzute în contractul cu Skoda, ocazie cu care a văzut şi uzina companiei.
"La licitaţie câştigă cel care oferă preţul cel mai mic. Evident că te interesează, ulterior, şi în ce condiţii vor fi produse troleibuzele. Conform caietului de sarcini, au întrunit întru totul condiţiile minimale pe care noi le-am cerut. A făcut şi o vizită la Primăria din Plzen şi am avut o întâlnire cu primarul de acolo, am aflat facilităţile pe care le au la dispoziţie cetăţenii şi compania de transport în comun din acest oraş. Sunt cu mult înaintea noastră, trebuie să recunosc, din toate punctele de vedere, şi ca buget, şi ca număr de autobuze”, a spus edilul.        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.