Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Rectificarea bugetară, singura speranţă pentru INFRASTRUCTURA Galaţiului

Deşi recunosc că DN 24D, care leagă Galaţiul de Bârlad, nu seamănă nici pe departe cu un drum naţional şi că are nevoie de lucrări serioase de reabilitare, atunci când sunt întrebaţi despre modernizarea căii de comunicaţii, guvernanţii se rezumă doar la a purta corespondenţe în care ţin să precizeze că „depunem toate eforturile” şi sugerează că nu sunt bani. Este şi cazul ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, care, întrebat de către deputatul Victor Paul Dobre despre modernizarea DN 24D, membrul cabinetului Grindeanu spune că „includerea acestui obiectiv într-un program de finanţare va putea fi analizată în cazul unei rectificări bugetare pe anul 2017 cu condiţia suplimentării fondurilor alocate programului de reabilitare şi modernizare a drumurilor naţionale”.

Ceea ce înseamnă că gălăţenilor le mai rămâne doar să spere că la rectificarea bugetară politicienii de la centru îşi vor îndrepta atenţia şi către Galaţi. Întrucât ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, este gălăţean, deputatul Victor Paul Dobre i-a solicitat acestuia, printr-o adresă, „să dispună măsurile necesare” astfel încât la rectificarea bugetară să se aloce fonduri pentru modernizarea DN 24D.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.