Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primii chiriaşi se vor putea muta în Micro 17

Printr-un mesaj postat pe pagina publică de Facebook, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, anunţă că primii beneficiari ai locuinţelor sociale din cartierul Micro 17 au semnat deja contractele de chirie: „După o lungă şi neplăcută perioadă de aşteptare, iată că deja 11 contracte au fost semnate şi oamenii se vor putea muta în apartamentele repartizate”, afirmă edilul şef.

Ionuţ Pucheanu le reaminteşte titularilor de repartiţii pentru blocurile M1 – M6 din zona strada Drumul de Centură, că sunt invitaţi la sediul Serviciului Administrare Fond Locativ şi Spaţii cu altă Destinaţie, de pe strada Traian nr. 93, bloc A4 – parter, pentru a depune documentele reactualizate la dosar. Este vorba despre: declaraţii notariale date de titular/membrii majori ai familiei conform articolului 48 litera a, b, c şi d din Legea nr. 114/1996 – Legea locuinţei, adeverinţe venit mai 2017 şi certificate fiscale eliberate de către Direcţia de Taxe şi Impozite locale Galaţi pentru titular/ membrii majori ai familiei titularului de repartiţie.

Din păcate, e greu de spus cât vor mai avea de aşteptat până să se mute în casă nouă gălăţenii care au primit repartiţii la blocurile M7-M10!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.