Propunere. Penalizare de zece la sută pentru diriginta de şantier a lărgirii străzii Traian
Diriginta de şantier care a coordonat lărgirea la patru benzi a străzii Traian, ar putea fi penalizată, în următoarele trei luni, cu câte zece la sută din salariu, pentru faptul că asfaltul arterei a fost tăiat cu flexul la doar patru zile de la inaugurare. Aceasta este sancţiunea pe care, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a propus-o după ce vineri a primit raportul directorului de investiţii din cadrul Primăriei cu lista tuturor celor responsabili sau vinovaţi de situaţia de pe Traian.
Sancţiunea propusă de edil nu ar trebui să fie o surpriză câtă vreme încă de miercuri Pucheanu declara: „Toată lumea trebuia să se îngrijească, până la momentul aşternerii stratului de uzură, ca lucrurile să fie mai mult decât în regulă! Nu sunt! Asta e! Financiar vor răspunde absolut toţi, pe toată linia: şi dirigintele de şantier, şi constructorul care n-a venit la timp!”.
Decizia privind sancţiunea nu o va lua, însă, primarul Ionuţ Pucheanu, ci Comisia de Disciplină în faţa căreia va trebui să se prezinte diriginta de şantier.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.