Atribuire. Poveste de iarnă, de 199.401 lei
Nicole Cherry, Xonia, Radu Ille, Matteo, Elena Ionescu şi Dorian Popa sunt vedetele care vor concerta la Galaţi, în cadrul Târgului de Crăciun "Poveste de iarnă", eveniment care va avea loc în perioada 29 noiembrie - 24 decembrie, pe platoul central din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Pe scenă vor urca, de asemenea, cei mai talentaţi copii ai Galaţiului, Moş Nicolae şi, desigur Moş Crăciun. Evenimentul va fi organizat, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, de SC Forward Music Agency Bucureşti, care a fost declarată câştigătoarea achiziţiei publice organizate de Primăria municipiului Galaţi. Valoarea totală a contractului este de 199.401 lei fără TVA.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.