Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Biletul zilei-Câştiguri pe bandă rulantă

Mulţumesc, mulţumesc! Ştiu că v-am adus bani frumoşi toată săptămână, dar nu puteam tocmai la sfârşit de săptămână, în zilele de aur ale pariorilor, să dau greş. Au ieşit cele patru meciuri fără absolut nici o emoţie. La cota de rezistenţă a biletului, SUA s-a distrat în amicalul cu Scoţia, scor 5-1.

O parte din bani cred că ar trebui să-i împărţim cu cei de la Blokhus. Au pierdut iarăşi, 0-3, cu Fredericia, la fel ca şi la ultimele bilete în care am mizat contra lor. În liga secundă din Suedia, Osters şi-a păstrat forma bună şi a învins 1-0 pe Varbergs, cu gol marcat încă din minutul 12, iar finlandezii nu ne-au mai jucat feste ca altă dată şi Rovaniemi a câştigat 3-1 cu HIFK, după ce am avut o argumentaţie solidă la prezentarea meciului. Am jucat şi am multiplicat cu 6,08.

BILETUL ZILEI


 

Bulgaria - Turcia peste 2,5 goluri cotă 2,15

Angola - Macedonia sub 2,5 goluri cotă 1,70

Brann II - Jerv 1 cotă 2,40


 

Argumentaţie
Punem la bătaie o cotă nemaipomenită, de 8,77, dar cu risc asumat, că doar avem de unde după atâtea câştiguri. Amicalele sunt imprevizibile, mai ales ca rezultat final, aşa că nu ne implicăm să alegem echipa învingătoare. Turcii sunt recunoscuţi pentru meciurile cu răsturnări de situaţie, iar bulgarii vin cu mândria victoriei cu 2-1 din fieful olandezilor. Angolezii, şi în general echipele africane, s-au specializat pe scoruri mărunte, cu puţine goluri, iar Macedonia pare a fi oponentul perfect pentru un astfel de meci.

Mai rămâne duelul din Norvegia, unde Brann II, cu două victorii din două posibile acasă, primeşte vizita celor de la Jerv, penultima clasată şi fără puncte aduse din deplasare. La cum e cotat meciul, chiar merită încercat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.