Doar el credea

Nu trecea o zi fără ca cel puțin un alt miliard de lei vechi datorie pentru Oțelul să nu se audă de pe undeva că ar mai fi de plătit. Lotul începea să se dezmembreze, iar fanii nu mai credeau în nimic după patru sezoane în care Oțelul nu reușea să treacă de prăpăstioasa Ligă a III-a.
”Să știi că nu vom fi prieteni dacă vii cu asemenea întrebări”, m-a avertizat Dorinel Munteanu la chiar prima sa conferință de presă. Întrebarea era ”Ce se va întâmpla dacă echipa nu va promova din primul an?”, pentru că problema Oțelului fusese în tot acest timp că n-a avut niciun plan pe termen mediu sau lung, ci totul era investit într-o promovare care nu mai venea. Dorinel abia anunțase la acea primă conferință de presă că echipa va ajunge în cel mai scurt timp posibil în prima ligă, fără să aibă absolut niciun argument palpabil pentru momentul cu pricina. Jucătorii rămași erau puțini, neplătiți și lipsiți de motivație. Finanțele lipseau de n-aveau o bancnotă de-un leu prin tot clubul. Iar condițiile numai de promovare sau planuri mărețe nu erau.
Cum-necum, iată că Dorinel Munteanu s-a pus la treabă și a dat startul proiectului său, bazat doar pe ambițiile nefirești ale unui singur om. N-a trecut mult timp până când lumea a început să vadă și să audă lucrurile bune pe care Oțelul le făcea datorită lui Dorinel, iar fanii și-au regăsit spiritul de câțiva ani uitat. Tribunele au început să se umple de parcă era echipa în prima ligă, iar de atunci am știut că Oțelul va promova. Și nu doar o dată, ci până la capăt, inclusiv din Liga a II-a în Superligă. Pentru că Oțelul avea ceva ce nu mai are aproape nimeni în România – un manager (în adevăratul sens al cuvântului)! Fără păcălici de-alde Narcis Răducan, care vorbeau frumos la televizor și făceau te miri ce prin club, fără suporteri deveniți manageri peste noapte și fără a fi ocolită mult necesara muncă pentru a reuși.
A avut dreptate și că nu vom fi prieteni, pentru că nici n-a fost nevoie. A existat întotdeauna o relație de respect reciproc al meseriilor pe care le avem și, cel puțin din partea mea, toată admirația din lume pentru un om care duce mai departe zicala că ”Omul schimbă locul”.
P.S. O mai știți pe aia cu statuile a lui Hagi? Gălățeni, la treabă!