Biletul zilei - Patru ponturi de jucat
În serile de Europa League ne mergea foarte bine de obicei şi încasam şi bani buni pentru sfârşitul de săptămână, dar de această dată ne-a stat în cale aroganţa celor de la Liverpool, care au evoluat cu rezervele chiar dacă disputau un meci important pentru calificare contra celor de la Young Boys. Chiar şi-aşa, Liverpool a condus de două ori, cu 1-0 şi 2-1, dar în minutul 88 elveţienii au marcat golul egalizator. În rest, Monchengladbach şi Anzhi s-au calificat, ambele câştigând cu acelaşi scor, 2-0, cu AEL Limassol, respectiv Udinese. În plus, s-au marcat cel puţin trei goluri şi la Molde – Copenhaga (1-2), aşa cum am mizat.
BILETUL ZILEI
Villarreal – Lugo 1 (cotă 1,45)
Mons – Lokeren peste 2,5 goluri (cotă 1,60)
Middlesbrough – Bristol 1 (cotă 1,55)
Pribram – Sparta Praga 2 (cotă 1,60)
Argumentaţie
După retrogradarea surprinzătoare din ediţia trecută, Villarreal încearcă să revină cât mai repede în primul eşalon. Astfel că victoria e unica variantă cu o nou promovată fără victorie în deplasare, mai ales că bilanţul gazdelor este de cinci victorii şi două remize în şapte partide. Mons şi Lokeren au medii nebune de goluri în partidele de pe teren propriu, respectiv din deplasare. Bristol trece printr-o formă mizerabilă în liga secundă engleză, iar Middlesbrough este o candidată certă la promovare. A mai rămas meciul din Cehia, acolo unde ultima clasată, Pribram, întâlneşte pe teren propriu principala favorită la titul, Sparta Praga. Cota finală ajunge la 5,75.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.