Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pariurile zilei: Pe drumul cel bun

Banik Ostrava – Jablonec peste 2,5 goluri (cotă 1,90)
Jablonec, cu stilul său ofensiv de joc, ne-a ajutat să încasăm în dese rânduri de pe urma meciurilor sale cu goluri multe. Continuăm pe drumul cel bun şi mizăm pe cel puţin trei goluri marcate la partida Banik Ostrava – Jablonec. Nici Banik nu e o echipă străină de goluri şi, la fel ca Jablonec, în ultimele două jocuri din campionat s-a conformat limitei de cel puţin trei reuşite în meci. Pentru cei care sunt mai prudenţi acest meci poate fi jucat la ambele marchează, care ar acoperi un eventual 1-1, iar pentru cei mai îndrăzneţi merge jucat pe GG3+, adică ambele marchează şi peste 2,5 goluri.
 
Anghelholms – Landskrona 1 (cotă 1,95)
Anghelholms e una dintre cele mai în formă echipe din liga secundă suedeză, în timp ce Landskrona se află la polul opus. Poate că gazdele nu au un bilanţ prea grozav pe teren propriu, dar Landskrona e la pământ când vine vorba de jocurile din deplasare, astfel că mizăm pe un succes al celor de la Anghelholms.
 
Rijeka – Osijek 1 (cotă 1,45)
NK Rijeka a început bine sezonul din toate punctele de vedere. N-a pierdut niciun meci până acum, e pe locul patru în campionat şi s-a calificat şi în faza play-off din Europa League. Nu se poate spune acelaşi lucru şi despre Osijek, care a început cu trei înfrângeri, iar abia etapa trecută a reuşit să se impună în faţa unei echipe şi mai slabe decât ea. Chiar dacă nu e o cotă foarte mare pentru un succes al gazdelor, e un meci ce nu poate fi omis, mai ales că oferta de astăzi nu este prea generoasă în evenimente.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.